Câteva mii de persoane participă, miercuri, în Piaţa Unirii din Iaşi, la manifestările de Ziua Unirii Principatelor Române. Între participanţi se află...
Ministerul Apărării Naţionale, împreună cu autorităţile centrale şi locale, organizează, miercuri, în garnizoanele în care există monumente dedicate...
Peste 330 de militari vor defila în centrul municipiului Iaşi, pe 24 ianuarie, de Ziua Unirii Principatelor, parada urmând să includă, în funcţie de...
Aproximativ 250 de militari vor defila, pe 24 ianuarie, la Iaşi, de Ziua Unirii Principatelor Române, la festivităţile ce vor avea loc în centrul oraşului...
Primarul Mihai Chirica a anunţat, vineri, că manifestarea populară, cu discursuri şi concerte, programată la Iaşi pe 24 ianuarie nu va mai avea loc din...
Aproximativ 2.000 de persoane au participat, marţi, la manifestările organizate de Ziua Unirii la Galaţi, în timp ce la Buzău, unde a fost prezent şi...
Mai multe persoane care participă la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi au huiduit în momentul în care a fost rostit numele preşedintelui Klaus...
Câteva mii de persoane participă, marţi, la Iaşi, la manifestările de Ziua Unirii, la care sunt prezenţi şi ministrul Apărării, Gabriel-Beniamin Leş,...
Câteva mii de ieşeni sunt aşteptaţi, marţi, de 24 Ianuarie, în Piaţa Unirii, la manifestările organizate în municipiu de Ziua Unirii, însă până...